Liviu Ofileanu
imponderabilul
Sur le pont d’Avignon
mă gândeam aiurea
la nimic
şi NIMICUL se întrupa în obsesie
mai târziu Ea îmi va aminti de clipa asta
Atunci ca un Acum fracturat
– hai să ne plimbăm de-a lungul somnului
ca pe malul unei ape
căderea nopţii slobozeşte dracii zilei
rochia mea să acopere lustra
Liviu Ofileanu
Salomeea
între două vârste
femeia cu două capete
în corset larg de mătase
se opreşte lângă biserică
se închină dar nu intră
ptiu-ptiu în sân şi atât
merge haotic
se uită distrată la blocurile înalte
pe garduri şi stâlpi
la reclamele cu filmul „titanic”
dă din cap – nu pricepe nimic şi
împiedicându-se de linia tramvaiului
o ia de-a lungul zilei spre centrul capitalei
oamenii o cred altă zăludă
scăpată nu se ştie cum de la psihi:
„şi acolo sunt flămânzi cu grămada
ca pe timpu’ lu’ împuşcatu’!”
Ea nu-i aude Are de mers Mult
după vreo două ceasuri pierdute prin herăstrău
găseşte muzeul literaturii române
scoate de la piept o bancnotă albastră şi plăteşte:
hundert kronen wien 2 janner 1912
oesterreichisch-ungarische bank
dar preşedintele nu o vede
atunci
Ea intră înăuntru fără să deschidă uşa
Liviu Ofileanu
Frunze de artar
1.
o singură fisură nimic mai mult
face din casa ta o ruină
destul să repeţi acelaşi scenariu de câteva ori
Ş i Tu nu mai eşti acelaşi
mâna care te-a mângâiat e bătrână
gura ei e o mânătarcă răpusă de friguri
pacea care trebuia să răsară în urma curajului
Şuieră precum hârleţul în mâinile chefliului gropar
2
cântecul sirenei e tot un cântec de lebădă
care aduce cu ultimul gând al peştilor din plasă
că aerul e o apă ce ustură gura
ca un sărut confirmă femeia
arde ca un glonţ zice bărbatul
Liviu Ofileanu
ascunde-te lângă mine
ştiu că te-ai ascuns după copacul acela de plumb
o ciocârlie cu penele la zi
îmi place să merg cu tine pe fruntea oraşului
să numărăm acoperişurile galbene şi roşii
uite găinile scăpate din fabrica de conserve
le îneacă fumul de pipă al norilor storşi de tristeţi
şi din această sticlă goală se-aude o muzică lentă
e vocea mării retrasă între pulpele tale
o să ne fulgere cerul acestei veri
eşti acolo după frunza verde zimţată
ba nu acum Tu eşti acolo între orhideele negre
un trandafir cu spinii otrăviţi în cerneala ochilor
*
Liviu Ofileanu
o vedere cu flori care plâng
nu vorbi tare florile
nu suportă zgomotul şi cresc invers
să nu le spui că sunt frumoase
florile nu ştiu că sunt frumoase
Ele nu ştiu dacă lacrimile pe care le aud cu fiecare frunză căzută
sunt ale ploii
sau ale sufletului tău
Ele nu ştiu că pagina asta nu e tulpina lor
pe jumătate îngropată de vie în pământul fraged al mâinii tale albe
nu ştiu nici că lumina verde a ochilor tăi
se bea în secetoasele zile de vară ca un ceai fierbinte
la umbra unui piept îndrăgostit
florile nu ştiu cine este Dumnezeu
fiindcă Ele cresc dintre buzele lui atârnate pe lemnul vopsit al ferestrei
nici dacă astăzi
Tu vei mai veni la mine dacă mâine va mai fi cineva să le ascundă petala uscată a inimii
într-o carte amărâtă
Liviu Ofileanu
tăişul muzicii
muzica alungă toate duhurile rele
puritatea dizolvă odată cu lacrimile privirea urâtă
mâinile învaţă gesturile unei lebede
şi surâsul tău năuceşte turme de bărbaţi
nu s-a terminat cântecul
pianul îţi desface aripile de la un zid la celălalt
dar cine să cânte cu vocea ta femeie de apă
vărsătorul vieţii mele
în seara asta n-am să mai vin la poarta ta
şi nu e frigul şi nici boala un motiv
frumuseţea ta ucide
fiindcă numai pe cineva asemenea ţie se încearcă lama
te iubesc
pentru că ţie nu îţi pasă că te iubesc
fiindcă toată viaţa am aşteptat pe cineva
tu eşti singura mea salvare
viaţa şi moartea deopotrivă
seara privesc vasele care acostează la ţărm
de undeva trebuie să cobori şi tu
trebuie să vii la mine de undeva
pentru că tu ştii asta
şi trebuie să o sufăr aşa
Liviu Ofileanu
dialog prin semne
cum stau pe întuneric
suflu în pipa de trandafir
e greu să afli în praful calofiliei exasperante
dacă pe scaunul cu spătar din bucătărie
curge un şarpe sau cureaua lată a blugilor
înaintez pe falia ce desparte viaţa de moarte inima de sânge
un loc microscopic
o gămălie de ac
trecut prin pâlnia urechii şi răsucit în şuviţe de celuloză
precum inul din cămaşa ţăranului cu freză
Continuă lectura
PHOENIX 