Arhive

albul nesfârşit –
un copac singuratic
sprijină cerul

blanc infini –
un arbre solitaire
soutient le ciel

prin crengi golaşe
doar vaietul vântului –
tăceri sub zăpezi

silences sous les neiges –
seuls les pleurs du vent
parmi les branches dénudées

cozonaci rumeni –
printre crengi dezgolite
se cerne neaua

brioches parfumées –
parmi les branches nues
la neige tamisée

Virginia Popescu

Concurs „HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Decembrie 2012

dec.26

Sursa: Deviantart – Endo Crescendo

noaptea dintre ani –
luminat de reflectoare
eroul străzii

la nuit du Réveillon –
éclairé par les réflecteurs
le héros de la rue

angajat temporar –
reclamă la baloane
pentru Anul Nou

engagé temporaire –
réclame de ballons
pour le Nouvel An

* Continuă lectura →

Concurs „HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Aprilie 2011

apr.17

Sursa: The Dream Catcher, © Hengki Lee

Poemul câştigător:

doi singuratici
pe drumuri diferite –
uniţi în noapte

deux solitaires
suivant des chemins différents –
réunis dans l’obscurité

tots dos solitaris
per senderes diferents
units en la nit

(traduït al català per Pere Bessó)

VIRGINIA POPESCU

Virginia Popescu reuşeşte să dea un sens imaginii fără să „inventeze” o poveste. Deşi fotografia nu este descrisă, haiku-ul este legat trainic şi convingător de ea, prin multiple fire de înţelesuri. Versurile surprind, fără să povestească, calităţi esenţiale ale „actorilor” din imagine: luna şi băiatul.
Amândoi singuratici, căci fiecare se află în lumea lui, uniţi însă tocmai prin această solitudine.
Amândoi angajaţi pe traiectoria proprie, uniţi însă prin faptul de a se afla „pe drum” – metaforă a condiţiei noastre de aparţinători ai lumii formelor, în care constantă este doar schimbarea permanentă.
În sfârşit, amândoi uniţi, într-adevăr, prin noapte, căci aşa cum luna are nevoie de întuneric ca să-şi poată desfăşura farmecul selenar, tot aşa şi o anumită fugă/trecere are nevoie de beznă pentru a găsi calea către lumină.

Virginia Popescu réussit à donner un sens à l’image sans “inventer” une histoire. Sans décrire la photo, le haïku s’y rapporte avec force et conviction par de multiples indices de compréhension. Sans raconter d’histoire, les vers surprennent les qualités essentielles des « protagonistes » de l’image : la lune et le garçon.
Tous deux solitaires, car chacun se trouve dans son monde, mais justement réunis par cette solitude. Tous deux engagés sur leur propre trajectoire, mais unis par le fait qu’ils se trouvent « en chemin », métaphore de notre condition d’appartenir au monde des formes, dans lequel la constance n’est que le changement continuel.
Et enfin, tous deux véritablement unis par la nuit, car si la lune a besoin d’obscurité pour réussir à manifester son charme sélénaire, le coureur a besoin de ténèbres pour retrouver la voie vers la lumière.
(Traduction : Virginia Popescu)

Ioana Dinescu

***

singuri în noapte –
împărtăşind în taină
lumini şi umbre

seuls dans la nuit –
partageant en secret
lumières et ombres
*

nicicând odihnă –
paşii îl poartă mereu
spre ţelul propus

jamais de repos –
ses pas le conduisent
vers le but proposé

Virginia Popescu