Arhive

Revista RO KU – No 2 – octombrie 2010.

Vuietul mării –
ghiocu-n surdină
o-ngână pe ţărm

Mugissement de la mer –
le coquillage en sourdine
l’imite sur la plage

*

Lumina stinsă –
în părul bunicii
sclipirea lunii

Lumière éteinte –
dans les cheveux de grand’mère
l’éclat de la lune

*

Soare fierbinte –
umbra sălciilor
se scaldă în râu

Soleil brûlant –
l’ombre des saules
se baigne dans la rivière

*

Cimitir pe deal –
prin flori de nu-mă-uita
zumzet de-albine

Cimetière sur la colline –
parmi les fleurs de myosotis
bourdonnement d’abeilles

Continuă lectura

Anunțuri

Revista RO KU : număr aniversar Anul Nou 2013

*

nuit de verglas –
glissant sur les touches
les doigts effilés 

Le pouvoir de suggestion du poème me semble très important. Je ne sais rien de l’auteur mais je peux m’imaginer tant de choses, partant des faits prosaïques( le thème pour lequel le poème a été composé était le verglas; l’auteur a compté soigneusement les syllabes, pour être sûr de sa réussite) jusqu’à des faits impondérables (les doigts effilés si adéquats pour un pianiste – mais non pour un organiste qui devrait les avoir plus carrés, comme le disait quelqu’un faisant allusion à Beethoven; mais ici, il faudrait entendre une valse ou un nocturne de Chopin). Certes, le glissement sur les touches a remplacé celui supposé sur le verglas, passant en un seul mouvement de la nature rigoureuse du dehors à l’intérieur spiritualisé, offrant ainsi contraste et continuité et assurant finalement au poème cette grâce et légèreté – karumi – selon les dires des Japonais qui forme le charme du poème.
(Dan Doman). Continuă lectura

Ruinele de la Jumieges

În dimineaţa asta minunată de iulie, plec să vizitez ruinele vechii mănăstiri din Jumièges, un loc misterios în care istoria se întâlneşte cu romantismul.

Răcoarea din zori –
ciripitul mierlelor
vesteşte soarele

Maşina străbate o şosea mărginită de garduri vii şi câmpuri pline cu maci. Mă bucur de aerul curat iar gândul îmi zboară spre cerul de azur.

Mănăstirea din Jumièges e situată pe o buclă a Senei şi ca să ajungi acolo, trebuie să traversezi fluviul cu bacul pentru a trece de pe un mal pe celălalt. Pentru mine e o experienţă unică. Traversarea se face în maşină, în picioare, cu bicicleta şi chiar călare. Durează cam trei minute.
Nu aştept mult: bacul a sosit şi maşinile se aliniază una după alta.
Cobor pe platformă să admir apele Senei şi peisajul.

Cerul răsturnat –
pe ape tulburi plutesc
norii alburii

Continuă lectura

STRASBOURG – TÂRGUL DE CRĂCIUN

Instalată la fereastra avionului Boeing, urmăresc cu privirea luminile Bucureştiului pâlpâind în noapte.

din înălţime
pământul împodobit
de sărbătoare

DSCN6943a

Peste câteva momente, o perdea groasă de nori acoperă priveliştea fascinantă a jocului de lumini. Mă sprijin de spătarul scaunului, închid ochii şi-mi las gândul să zboare…
Prietenii mei din Franţa mi-au pregătit o mare surpriză : vom merge să vizităm oraşul Strasbourg, cu celebrul târg de Crăciun, unul din cele mai vechi din Europa…

Nici nu ştiu cum au trecut cele câteva zile dinaintea plecării spre Strasbourg. La meteo se anunţă ploaie, dar nimic nu ne poate opri din drum. Când ajungem la Strasbourg e deja noapte.
A doua zi, surpriză !

zori de zi la geam –
pe capota maşinii
un strat gros de nea

Continuă lectura

Revista RO KU – Anul nou 2012

Cîștigătorii
Romanian Kukai 2011

*

Martie 2011


Locul I

Meri înmuguriţi –
păianjenul işi mută
pânza către geam

pommiers en bourgeons –
l’araignée tisse sa nouvelle toile
à la fenêtre

Virginia Popescu

*

Aprilie 2011


Locul III

doar cer şi pământ –
în depărtare un plug
marcând hotarul

rien que ciel et terre
au loin une charrue
marque la frontière

Virginia Popescu
Continuă lectura

Povestea unui plug – Histoire d’une charrue

POVESTEA UNUI PLUG

Geneza unui haiku



Tema concursului lunii aprilie, mi s-a părut extrem de dificilă. Plugul reprezintă o unealtă arhaică care se pierde în negura timpului. El a devenit obiect de muzeu dar, paradoxal, mai sunt ţărani care-l folosesc şi în prezent.
Cum să introduci acest cuvânt într-un text de numai 17 silabe, să reuşeşti obţinerea unui tablou veridic şi în acelaşi timp cuvântul să fie kigo de primăvară ?
Am început, fără prea mult entuziasm să concep primele poeme. Cum era firesc, la primele încercări am picat în capcana acelui «plug ruginit» care are 5 silabe şi formează deja un vers. Prima variantă a fost :

cântec de mierlă –
bunicul lustruieşte
plugul ruginit  Continuă lectura

Revista RO KU – No 1 – mai 2010

Între doi struguri
o pânză de păianjen
cules de rouă

Entre deux raisins
une toile d’araignée –
vendange de rosée

Satul în vale –
cântecul cocoşilor
ridică ceaţa

Village dans la vallée –
le chant des coqs
fait s’élever la brume

*

Uneori un haiku se salvează de la platitudine printr-un verb precis, punctual care pune în evidenţă acţiunea.”Ridică ceaţa”, spune Virginia Popescu. Aşa este. Cântecul de dimineaţă al cocoşilor ridică nu numai ceaţa care se vede, ci şi noaptea care este o altă ceaţă, neagră.
Valea este un loc unde se coboară. Prin contrast, cântecul cocoşilor este ceva ce se ridică, se înalţă.
Noapte şi zi. Negrul şi albul, rotindu-se unul după altul.
Şi tot despre verb, în celălalt haiku al Virginiei Popescu.

Boabele de struguri şi boabele de rouă, în acelaşi cules. Poate astfel, putem culege şi rouă.
Nu ştiu. Poate.

Koboyashi are un haiku în care spune:

Un copil adună
cu vârful degetelor
boabe de rouă

Încercaţi să vedeţi dacă se poate sau nu. Nu mai suntem copii.
Şi atunci o plasă de păianjen ne ajută să culegem roua.
Roua este un cuvânt sezonal de sfârşit de toamnă şi simbolizează moartea.
Vom explica altă dată.
Până atunci, doar înţelesul că toate trec, ca roua.

Clelia Ifrim

*

Un haïku est parfois sauvé de la platitude par un verbe précis qui met en évidence l’action.

« Fait s’élever la brume », dit Virginia Popescu. C’est vrai.

Le chant matinal des coqs fait s’élever non pas seulement la brume qu’on voit, mais aussi la nuit qui est une autre brume noire.
La vallée est un lieu où l’on descend. Par contraste, le chant des coqs est quelque chose qui s’élève, se hausse.
Nuit et jour.
Le noir et le blanc en rotation se succédant l’un l’autre.

Et toujours au sujet du verbe, dans l’autre haïku de Virginia Popescu.
Les grains de raisin et les perles de rosée, dans une même vendange.
De cette manière, on pourrait aussi cueillir la rosée.
Je ne sais pas. Peut-être.

Koboyashi a un haïku où il dit:

Un enfant cueille
du bout des doigts
des perles de rosée

Essayez de voir si l’on peut ou non. Nous ne sommes plus des enfants.
C’est alors qu’une toile d’araignée nous aide à cueillir la rosée.
La rosée est un kigo de fin d’automne qui symbolise la mort. On expliquera cela une autre fois.
Jusque là, retenons l’idée que tout passe telle la rosée.

Clelia Ifrim
(Traduction : Virginia Popescu)

*

în RO KU No 1 – revista de haiku online,
mai 2010