Loneliness (Haibun in the classical way)

Loneliness – this word reminds me the little prince that I dearly love. He feels alone and leaves his little planet in search of friends.
Arrived on the earth, he makes two friends (the fox and the author), but
finally he decides to return on his asteroid because he feels responsible for his rose. A real lesson of responsibility, I could say.
But I also remember the words of the snake :
“One can be lonely when you’re among people, too”. I think these words contain a great truth.
I often feel alone myself among people when I don’t find mutual understanding. That’s why I prefer the solitude or the refuge in literature or music. Reading a good poem or listening to a good piece of music is a real support for a lonely heart.
And to finish I give you a beautiful text from a Romanian writer:
“ Under the embers of the moon the lake is sleeping.
A white swan floats smoothly and majestically. Behind it the water shivers…
The solitary bird passes so peacefully, so quietly that a thought comes to my mind : why our souls don’ t retain the same serenity when they pass through life ?”

(Traian Demetrescu – The swan)

Solitary swan
floating soundlessly –
calm twilight


Photo&Haibun : Virginia Popescu

Carpe diem – Loneliness (Haibun in the classical way)

Daimonul meu către mine

Nichita Stănescu

 

Daimonul meu către mine

Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul
şi-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se
şi pe caprele negre de stâncă înecându-se
în moalele stâncii.
Marea, pe dânsa chiar o s-o vezi
suptă de fluviu şi pe acesta
supt de râuri şi pe acestea
supte de izvoare şi pe ele
absorbite de setea unei făpturi alergând.
Ai să vezi, îmi spuse Daimonul meu, mie,
ai să vezi
cum se usucă peştii
şi cum se împuţesc balenele
cum se evaporă meduzele,
căci îţi zic ţie, vine focul, mă auzi?  Continuă lectura

Concurs „HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Aprilie 2011

Sursa: The Dream Catcher, © Hengki Lee

*

Poemul câştigător:

doi singuratici
pe drumuri diferite –
uniţi în noapte

deux solitaires
suivant des chemins différents –
réunis dans l’obscurité

tots dos solitaris
per senderes diferents
units en la nit

(traduït al català per Pere Bessó)

VIRGINIA POPESCU

*

Virginia Popescu reuşeşte să dea un sens imaginii fără să „inventeze” o poveste. Deşi fotografia nu este descrisă, haiku-ul este legat trainic şi convingător de ea, prin multiple fire de înţelesuri. Versurile surprind, fără să povestească, calităţi esenţiale ale „actorilor” din imagine: luna şi băiatul.
Amândoi singuratici, căci fiecare se află în lumea lui, uniţi însă tocmai prin această solitudine.
Amândoi angajaţi pe traiectoria proprie, uniţi însă prin faptul de a se afla „pe drum” – metaforă a condiţiei noastre de aparţinători ai lumii formelor, în care constantă este doar schimbarea permanentă.
În sfârşit, amândoi uniţi, într-adevăr, prin noapte, căci aşa cum luna are nevoie de întuneric ca să-şi poată desfăşura farmecul selenar, tot aşa şi o anumită fugă/trecere are nevoie de beznă pentru a găsi calea către lumină.

Virginia Popescu réussit à donner un sens à l’image sans “inventer” une histoire. Sans décrire la photo, le haïku s’y rapporte avec force et conviction par de multiples indices de compréhension. Sans raconter d’histoire, les vers surprennent les qualités essentielles des « protagonistes » de l’image : la lune et le garçon.
Tous deux solitaires, car chacun se trouve dans son monde, mais justement réunis par cette solitude. Tous deux engagés sur leur propre trajectoire, mais unis par le fait qu’ils se trouvent « en chemin », métaphore de notre condition d’appartenir au monde des formes, dans lequel la constance n’est que le changement continuel.
Et enfin, tous deux véritablement unis par la nuit, car si la lune a besoin d’obscurité pour réussir à manifester son charme sélénaire, le coureur a besoin de ténèbres pour retrouver la voie vers la lumière.
(Traduction : Virginia Popescu)

Ioana Dinescu

***

singuri în noapte –
împărtăşind în taină
lumini şi umbre

seuls dans la nuit –
partageant en secret
lumières et ombres
*

nicicând odihnă –
paşii îl poartă mereu
spre ţelul propus

jamais de repos –
ses pas le conduisent
vers le but proposé

Virginia Popescu

Aripă frântă

Lumină în noaptea de dor,
cântec spre stele, aripi în zbor.
vibraţie prelungă, chemare în vis,
rătăcire, întuneric,
prăbuşire-n abis.
Pumnal înfipt în inima nopţii,
plâns hilar pe struna morţii.
Lacrimă de gheaţă a Stelei Polare,
stranie rază-n apusul de soare.
Inimi flămânde, iluzii târzii,
îngeri legănaţi pe-aripi străvezii.
Rotire de astre, muzici de sfere,
voluptate, plâns, rugăciune, durere.
Palidă lună sfâşiată de nori,
aripă frântă căzută-ntre flori.

Foto : Virginia Popescu

Pictură în violet

În cântec violet,                
Magnoliile îşi desfac
Amploarea cupelor spre soare.
Miraculos cuplet.
O simfonie de culori răsună în natură.
Întinsul cer e doar un pur surâs,
De-albastru şi de violet.
Un tandru menuet.
Soarele şi-a-ntins penelul lucitor,
Să zugrăvească pe-ntinsa canava de-azur,
O simfonie de albastru pur,
De galben şi de violet.
Un dulce triolet

Photo : Virginia Popescu