Grigore Vieru
Poetul
Lui Alghimantas Baltakis
In tot pustiul
Era o singura fantana.
Pare ciudat, insa
Chiar orbul o descoperise.
„Ce minunata fereastra!“
Zise, amintindu-si de vorba
Inteleptilor vechi: „Daca
Adevarul se afla-n fantana,
Ma arunc in ea“.
Intr-adevar, umbla
Cu hainele ude pe el.
Erau nenumarate verste
Pana la apa fantanii.
Si toti insetatii
Isi lipisera buzele arse
De hainele orbului.
Grigore Vieru
Biblioteca de roua
Frate,
am vazut tari bogate
în care-as fi ramas
la fel de sarac.
Frate,
e plina lumea de punti
pe care trebuie sa le treci
înfratindu-te cu dracul.
Frate,
eu pot muri oricând,
dar nu si oriunde.
Eu nu pot muri
decât cu chipul rasfrânt
„în acest geniu al ierbii
care e roua“.
Grigore Vieru
Lacrima
Acest chip de zeu trist clar
Lacrima
Acest greier de clestar
Lacrima
Acest creier ganditor
Lacrima
Acest Soare arzator
Lacrima
Acest lant crescut in os
Lacrima
Acest glonte manios
Lacrima
Acest iepure ah plans
Lacrima
In a genei umbra-ascuns
Lacrima
Acest nu cu palos lat
Lacrima
Ci cu inima-mparat
Lacrima
Acest deal de sare greu
Lacrima
Acest clopot acest zeu
Lacrima
Grigore Vieru
Am rupt acest trandafir
Rostesc cuvinte
Ca să iau aer.
Adorm,
Ca să nu mai ştiu.
Tai pâine,
S-o bucur pe mama.
Ascult mierla,
Ca să nu mint.
Mă uit la tei,
Ca să nu uit.
Am rupt acest
trandafir. De ce?
Grigore Vieru
Nu am, moarte, cu tine nimic
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
Bustul lui Grigore Vieru din Chisinau,
sculptat de Tihonciuc Ruslan și Macovei Victor
*
Grigore Vieru
A cazut cerul din ochii tai
A cazut cerul din ochii tai
Si s-a farîmitat.
A cazut de pe fata ta soarele
Si-a înghetat.
Încremenit e vîntul cel racoros
Fara harnicele tale mîini.
Cautîndu-te pe tine,
S-au tainuit izvoarele-n tarîni.
Ca un pom doborît
Însusi graiul
Parca se aude cazînd.
Doamne, atît de singur,
Atît de singur
N-am fost nicicînd!
Grigore Vieru
Ars poetica
Merg eu dimineata, în frunte,
Cu spicele albe în brate
Ale parului mamei.
Mergi tu dupa mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urma
Cu spicele rosii în brate
Ale sângelui meu –
Ea care nimic niciodata
Nu înapoiaza.
Si toti suntem luminati
De-o bucurie neînteleasa.
Grigore Vieru
Mică baladă
Lui Marin Sorescu
Pe mine
mă iubeau toate femeile.
Mă simţeam puternic şi sigur.
Ca Meşterul Manole
am cutezat
să ridic o construcţie
care să dăinuie veşnic.
Am început lucrul
şi le-am chemat la mine
pe toate:
pe Maria, pe Ana,
pe Alexandra, pe Ioana…
Continuă lectura
