Arhive

Dialogurile lui Platon cu câinele său, Plotin (3)

(Rafael : Şcoala ateniană– 1509-10)

*

PARODIE FILOSOFICĂ

Dialog III

“Spune-mi, câinele meu iubit,
Ce studiezi în prezent?”

“Încerc să învăţ mersul pe frânghie.
Nu e deloc uşor şi ştiu
Că la capătul frânghiei
Mă aşteaptă sau juvăţul
Sau Supracâinele.
Dar dorinţa de a mă depăşi
E atât de mare, încât sper să reuşesc.”

“Spune-mi, câinele meu iubit,
La ce lucrezi în prezent?”

“Am în cap mai multe lucrări,
Pe care vreau să le definitivez:
“Ecce canem”, în care vreau
Să mă prezint aşa cum sunt eu:
Un câine printre câini,
“Mondo cane, dincolo de bine şi rău”,
“Lumea canină ca voinţă a puterii de reprezentare prin lătrat”, şi capodopera creaţiei mele,
“Aşa lătrat-am eu, câinele tău.”

“Magistral, câinele meu iubit,
Dar când ai atâta timp
Ca să-ţi aşterni toate ideile tale?”

“Marile idei îmi vin
Când îmi rod oasele şi când mă puric.
Cât despre scris, am o haită de secretare,
Care abia aşteaptă să latru,
Ca să mă servească şi să înceapă treaba.”

Dialogurile lui Platon cu câinele său, Plotin

(Rafael : Şcoala ateniană– 1509-10)

PARODIE FILOSOFICĂ

Primul dialog

“De ce mă latri, câinele meu ?”

“Pentru că nu vreau să te muşc.
Sunt un câine bun şi înţelept.”

“De ce urli la lună, câinele meu?”

“Pentru că ea latră la mine.”

“Doar pentru atât?”

“Pentru că e lună plină.”

“Şi totuşi de ce urli când e lună plină?”

“Pentru că sunt un câine lup
Şi pentru că sunt lunatic.”

“De ce mă iubeşti câinele meu?”

“Pentru că ştii să latri pe limba mea,
Dar mai ales pentru că sunt un câine
Învăţat şi idealist: iubesc Binele,
Frumosul şi Adevărul şi nu-l iubesc
Pe Aristotel mai presus de tine.”

Dialogurile lui Platon cu câinele său, Plotin (4)

(Rafael : Şcoala ateniană– 1509-10)

*

PARODIE FILOSOFICĂ

Dialog IV

“Câinele meu iubit, ce mai ai de adăugat
În legătură cu filosofia mea?”

“Singura ta scuză, scumpul meu maestru,
Este că eu mă îndoiesc de existenţa ta,
Ca şi de întreaga ta filosofie.”
“Dar asta e imposibil, iubitul meu câine!
Eu sunt o realitate materială,
Aşa cum filosofia mea e una ideală.”

“Scumpul meu stăpân,
Eu ştiu, că nu ştiu nimic.
Si apoi, mă îndoiesc de lumea voastră,
Care este umană, prea umană.
Iată cum am început eu să mă îndoiesc:
Pornind de la o simplă cugetare.
Aşa am aflat că exist.
Apoi am lătrat cât m-a ţinut botul:
EVRIKA!
Totul e cât se poate de bine,
În cea mai bună lume câinească!”

Continuă lectura