Arhive etichetă | Traduceri literare

Cântec de iarnă

Nichita Stănescu

Cântec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gândul creşte-n ceruri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru

 * Continuă lectura

Reclame

Dumneata

Marin Sorescu

Dumneata

,, Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele, Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor, Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo, Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc, Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere, Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe, Aşa ca putregaiul. ,,Bună seara.” Ăla nu-i răspunde. ,,N-o fi auzit”, se gândeşte Grigore, ,,Bună seara”, zice iar. Continuă lectura

Plâns de toamnă

Vasile Voiculescu

Plâns de toamnă

Bat lung peste tara
Reci ramuri de vant
Si codrul de ceara
Miroase a sfant.

Vin zile carunte…
Spre vaile moi
Se lasa marunte
Dulci neguri de oi.

Cocoare gonace
Pe-un cer pamantiu
Spre calde conace
Aceleasi cai scriu

Si-n poala zabuna
A norilor orbi
Vazduhull aduna
Sinoade de corbi.

Dezmierzi o lumina?
Se stinge… De-acum
Ti-e mana de tina,
Obrazul de fum.

*

Continuă lectura

Promenade automnale

Durant cette belle journée d’automne, le doux soleil de septembre brille de ses dernières forces. Me promenant sur le boulevard, je m’arrête tout à coup et je lève les yeux. Projetée sur le ciel d’azur, la couronne d’un châtaignier est remplie de fleurs. C’est un  vrai miracle de voir ces fleurs d’un blanc si frêle parmi les feuilles rouillées.

Feuilles rouillées –
châtaigniers sur le boulevard
remplis de fleurs

Dans le parc central, je m’arrête devant la statue où, depuis  son socle de marbre me regarde d’un air triste le poète aux ailes coupées.
Continuă lectura

Amurg de toamnă

Lucian Blaga

Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

 feuille vigne

*

Continuă lectura

Lună în câmp

Nichita Stănescu

 

Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar  părea că desluşesc prin crenge
zvelţi  vânători  în arcuiţii lei
din goana calului, cum   îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă către ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire,
pe care ramurile l-au aprins
suind sub lună-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii,
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn pe braţul stâng.

 

Nicu Alifantis : Lună in câmp

* Continuă lectura

Primăvară

Lucian Blaga

Primăvară

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vîntul,
printre ramuri şi pe fire de păianjen
cîntă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-şi deschid subţirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimţiri,
tremurînd de neastîmpărul ce-ţi joacă,
viu şi cald în vine.

Lacomi şi flămînzi îmi strigă ochii,
veşnic nesătui ei strigă,
după ochii tăi – scăpărătorii –
cari luminoşi, ce-ţi sînt copilo,
nu văd niciodată umbre.

* Continuă lectura

Ploaie în luna lui Marte

Nichita Stănescu

 

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte

Nicu Alifantis – Ploaie in luna lui marte

  Continuă lectura