Arhive etichetă | Nicole Pottier

Presimt…

Marin Sorescu

Presimt…

Presimt ca o să am o zi cam proastă.
Din cât greu fost-a, este cel mai greu.
De altfel, zarea va rămâne-albastră
Şi Ştreangul mâine fi-va curcubeu.

Spre mine mă deschid ca o fereastră
În care stă pe gânduri Dumnezeu.
Şi iată vine pasărea măiastră
Şi pasărea aceasta sunt tot eu.

Fragilă-alcătuire şi capcană,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,

Deşi, vii prea devreme, tu, dojană…
Şi cui să-ncredintez această pană?
Cum să te iau, durere, să nu dori?

Continuă lectura

De-abia plecaseşi

Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

 

Continuă lectura

Cântec fără răspuns

Nichita Stănescu

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă de vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare ?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare ?

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră ?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc desunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele ?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
Vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare aburită de ger.

Nicu Alifantis : Cântec fără răspuns

 *  Continuă lectura

Ca să fii rege – Benone Burtescu

Ca să fii rege

Ca sa fii rege peste animale, nu-i cine stie cat.
Trebuie doar sa fii mai puternic decat ele. Si-atat.
Ca sa fii rege peste pasari este putin mai greu. Dar frumos.
Trebuie sa zbori mereu mai inalt decat ele si niciodata mai jos.
Ca sa fii rege peste flori trebuie sa suporti la hotare maracinii si spinii
si mai ales, trebuie sa inmiresmezi catre lume mai mult decat crinii.
Ca sa fii rege peste instelare trebuie sa te asezi printre luceferi – calator spre Orion si, reprivindu-te de jos, sa fii mai luminos decat oricare. Si fara tron.
Ca sa fii rege peste ape si vant trebuie sa inveti osanale ca ingerii si
sa le aduci pe pamint alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plangerii.
Ca sa fii rege peste oameni este mai decat toate altceva.
Trebuie sa traiesti si sa mori pentru ei, invatindu-i ce inseamna a iubi,
a ierta…
Dar, cel mai minunat, este sa poti fi rege peste tine insuti,
atunci cand alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plansul tau.
Si sa incheiem intelept si frumos. Si, mai ales, cum se cuvine.
Incoronarea ta o face Hristos cind mergi pe drumul dinspre rau spre bine.
In clipa aceea, Vesnicia te cumpaneste.
Daca vrei sa fii rege, alege binele!
Hei! Grabeste!

Continuă lectura

Apus de soare… Coucher de soleil…

Antologie româno-franceză de haiku
Anthologie franco-roumaine de haiku
Editura Societăţii Scriitorilor Români
Bucureşti, 2010

La Editura Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti, a apărut în aceste zile Antologia de haiku intitulată „Apus de soare…/ Coucher de soleil…” Antologator este Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku din Bucureşti din 2009, redactorul şef al revistei HAIKU.

Titlul acestei antologii, „Apus de soare”, şi-a găsit ecoul în poemul haiku de aici:
Apus de soare –
la plecare umbra ta
ar mai rămâne

Antologatorul le mulţumeşte tuturor celor care au contribuit benevol la realizarea acestei cărţi :
– autorilor (români şi francezi) ;
– traducătorilor şi în mod special doamnelor Virginia Popescu (România) şi Nicole Pottier (Franţa).
Coperta este realizată de Florin Maximiuc.

Cartea are un Motto:
„Poemul meu nu este poem. Când veţi înţelege că poemul meu nu e un poem vom putea vorbi despre poezie.”
Ryokan (1758-1831)
Continuă lectura

Moartea lui Socrate

Octavian Paler

Moartea lui Socrate

Sunt singur,
De ce tremuraţi?
Şi sentinţa e dată.
De ce tremuraţi?
Din vorbele pe care n-am apucat să le spun
se scutură tăcerea
îmbătrînindu-mă.
Nu-mi cereţi să mint cu aceste cuvinte
cu care mi-am descoperit moartea.
Şi nu înţeleg de ce tremuraţi.
Otrava e doar pregătită.
Şi sunteţi prea palizi
pentru nişte ucigaşi cumsecade.

 * Continuă lectura

Atât de fragedă…

Mihai-Eminescu

Mihai Eminescu

Atât de fragedă…

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.

Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.  Continuă lectura

Pasărea Phoenix – L’Oiseau Phoenix

petru-cretia

Petru Creţia

Pasărea Phoenix (Fragmente)

Sunt o întruchipare a ceva
La care gândul nu ajunge
Decât pierzându-se pe drum
Şi suferind de năzuinţa lui pustie
Şi târzie.

De purpură şi de cenuşă pasăre sunt
Şi numele meu între stele
Este Pasărea Phoenix.
Mor învinsă de povara gândului,
De povara iubirii ;

Mă regăsesc apoi, din nou uşoară
Ca un fulger,
În aceleaşi cercuri ale lumii,
Alta, alta,
De fiecare dată alta,
În uimire de sine
Aceeaşi.

Continuă lectura