Arhive etichetă | Nichita Stănescu

Îmbrăţişarea

Nichita Stănescu

Îmbrăţişarea

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-odată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lăsa să-l străbată.

Oh, ne-am azvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora,  lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez  în braţe,
aşa cum ţin trupul copilăriei,  în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

 * Continuă lectura

Cântec de iarnă

Nichita Stănescu

Cântec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gândul creşte-n ceruri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru

 * Continuă lectura

Daimonul meu către mine

Nichita Stănescu

 

Daimonul meu către mine

Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul
şi-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se
şi pe caprele negre de stâncă înecându-se
în moalele stâncii.
Marea, pe dânsa chiar o s-o vezi
suptă de fluviu şi pe acesta
supt de râuri şi pe acestea
supte de izvoare şi pe ele
absorbite de setea unei făpturi alergând.
Ai să vezi, îmi spuse Daimonul meu, mie,
ai să vezi
cum se usucă peştii
şi cum se împuţesc balenele
cum se evaporă meduzele,
căci îţi zic ţie, vine focul, mă auzi?  Continuă lectura

Ploaie în luna lui Marte

Nichita Stănescu

 

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte

Nicu Alifantis – Ploaie in luna lui marte

  Continuă lectura

Promenade automnale

Durant cette belle journée d’automne, le doux soleil de septembre brille de ses dernières forces. Me promenant sur le boulevard, je m’arrête tout à coup et je lève les yeux. Projetée sur le ciel d’azur, la couronne d’un châtaignier est remplie de fleurs. C’est un  vrai miracle de voir ces fleurs d’un blanc si frêle parmi les feuilles rouillées.

Feuilles rouillées –
châtaigniers sur le boulevard
remplis de fleurs

Dans le parc central, je m’arrête devant la statue où, depuis  son socle de marbre me regarde d’un air triste le poète aux ailes coupées.
Continuă lectura

Cuvântul poetului

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

in «Emotie de toamnă» (Nichita Stănescu)

Nichita Stănescu, Ploiesti (Fotografie: Virginia Popescu)

De pe soclul de marmură de culoarea castanei, poetul cu aripile ciuntite mă priveşte cu un aer dezolat.
Pe buze îi flutură un zâmbet amar. Stau de câtva timp pe o bancă şi-l observ în tăcere.
E o zi călduroasă de toamnă, cu cer senin. Un vânt uşor împrăştie un roi de frunze aurii în jurul meu.
Un grup de tineri gălăgioşi tulbură liniştea parcului. Vorbesc tare şi scuipă coji de seminţe chiar în dreptul poetului pe care-l ignoră total.
Mă uit cu insistenţă în ochii lui, încercând să surprind o licărire, ceva care să-mi dea o mică speranţă, o lămurire. Aripile retezate de mâna sculptorului par să-i plângă elanurile, zborurile spre înălţimi nebănuite…… Continuă lectura

Lună în câmp

Nichita Stănescu

 

Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar  părea că desluşesc prin crenge
zvelţi  vânători  în arcuiţii lei
din goana calului, cum   îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă către ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire,
pe care ramurile l-au aprins
suind sub lună-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii,
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn pe braţul stâng.

 

Nicu Alifantis : Lună in câmp

* Continuă lectura

Emoţie de toamnă

Nichita Stănescu

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Nicu Alifantis : Emoţie de toamnă


* Continuă lectura