Noi

Octavian Goga

Noi

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe…

Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul…

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-au răposat
Şi moşii, şi părinţii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…

Ciprian Porumbescu : Baladă pentru vioară şi orchestră)

Versiune franceză :

Chez nous

Chez nous, les bois sont vert sapin
et les champs couverts de soie;
Chez nous il y a tant de papillons
mais tant de chagrin dans les maisons.
Les rossignols d’autres contrées
viennent écouter notre doïna.
Chez nous il y a des chants et des fleurs
mais tant, et tant de pleurs.

Chez nous, tout en haut des cieux,
le vieux soleil brille davantage
depuis qu’au-dessus de nos plaines
il ne se lève plus pour nous.
Chez nous, les taillis des forêts
se racontent leurs peines
c’est le chagrin que charrie le Mures
tout comme les eaux des trois Cris

Chez nous, les femmes, en pleurant
amassent le fil sur leur fuseau,
et embrassant leur peine
le père et le fils pleurent aussi.
Sous nos cieux attendris
la danse de la ronde est plus lente
car nos chants ne sont que pleurs
aux yeux de tous ici bas.

Nos papillons sont plus timides
quand ils volent vers les bleus horizons,
La rosée sur nos roses
n’est faite que de nos larmes.
Les bois qui fraternisent avec nous
frissonnent en leur for intérieur
disant que seuls les pleurs
remplissent ce pauvre vieil Olt….

Nous avons un rêve inaccompli,
enfant de la souffrance,
à son chagrin ont succombé aussi
nos parents et nos aïeux…
Depuis des temps oubliés au loin,
gémissant sous de lourdes passions,
c’est la vanité d’un rêve
que nous arrosons de nos larmes…

(Traduction: Virginia Popescu, Nicole Pottier)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s