Arhivă | 04/08/2016

Ultima noapte a lui Sardanapal

Din ultimile sonete închipuite ale lui Baudelaire

(Sonet 2)

(După tabloul lui Delacroix : Moartea lui  Sardanapal, 1827)

*

Întins în somptuosul pat al desfrânării,
Regele, obosit, sau poate dezgustat,
Priveşte dus pe gânduri, cu aerul blazat,
Femei cu sâni magnifici, în templul decăderii..

Nimic nu-i luminează tristeţea din priviri.
Nici vinul sclipitor din mândrele pocale,
Nici dornice femei cu trupurile goale,
Purtând la gât rubine cu mii de străluciri.

Toate-i cerşesc un zâmbet în ochii trişti şi goi,
Dar el visează o taină grea şi sumbră….
Deodată, pe perete se-ntinde ca o umbră,

Mâna divină a judecăţii de apoi.
Cuvintele dreptăţii în inimă-l străpung.
Regele brusc tresare şi-n jur priveşte lung…

*

Versiunea franceză :

Dernière nuit de Sardanapal