mărul – le pommier

În ziua aceea fusese o adevărată caniculă. Spre seară nori mohorâţi au început să se adune de pretutindeni, împânzind cerul. Totul era apăsător, în aer plutea ceva ca o ameninţare surdă, întreaga natură stătea la pândă. Deodată o suflare rece a trecut ca o prevestire rea prin frunzişul copacilor de un verde întunecat. Imediat vântul s-a dezlănţuit cu o putere cumplită, de parcă ar fi fost ţinut până atunci în lanţuri, iar acum slobozit, scutura cu îndârjire coroanele copacilor din parc. De pretutindeni se auzea un plânset al întregii naturi înspăimântate. Pe cer, în loc de stele ardea un imens incendiu. Fulgerele alergau în toate direcţiile cu o viteză orbitoare, urmate la scurt timp de tunete care făceau să se clatine bolta cerului. O luptă cumplită se dădea între cer şi pământ.
Spaima mi se strecurase în suflet, dar nu puteam să mă desprind de la fereastra balconului, de unde urmăream parcă hipnotizată dezlănţuirea forţelor oarbe ale naturii. Urletele, vaietele, gemetele copacilor erau acoperite de bubuituri răsunătoare.


Deodată un zgomot cumplit m-a făcut să-mi duc mâinile la urechi. Nu era bubuitura unui tunet. Am crezut că s-a dărâmat un colţ al casei, că ceva foarte greu s-a prăbuşit cu toată puterea peste ea.  Apoi am auzit un geamăt prelung care s-a pierdut în noapte. Luminile de pe bulevard s-au stins şi câteva clipe totul s-a scufundat într-o beznă totală….

ploaie în noapte –
degete lungi lichide
bat ritmic în geam

Într-un târziu, fulgerele au început să se rărească, tunetele să se îndepărteze iar norii şi-au scuturat poalele pline cu apă, luând-o spre alte zări… M-am hotărât şi eu să merg la culcare. Somnul m-a furat imediat ducându-mă în lumea viselor…

A doua zi, un soare vesel strălucea pe cerul curat, de un albastru intens.
De la fereastra balconului, mi s-a înfăţişat un spectacol jalnic: crengi rupte erau împrăştiate pe toată strada. Am coborât repede în curte mânată de un presentiment şi deodată m-am oprit încremenită: mărul cel frumos din grădină nu-şi mai înălţa coroana falnică în soare.
Se prăbuşise, strivind tufele de roşii. Mai era prins în pământ doar de o rădăcină….
Mi-am amintit de zgomotul infernal din timpul furtunii, de geamătul acela adânc…..

în parc răsună
cântec de păsărele –
fluture în zbor

Versiunea franceză :

Le pommier

Ce jour-là il faisait une chaleur caniculaire.
Vers le soir, des nuages sombres s’amassèrent de toutes parts, couvrant le ciel. L’atmosphère était étouffante, quelque chose flottait dans l’air telle une menace sourde, la nature toute entière se tenait aux aguets…
Soudain, un souffle froid passa tel un mauvais présage à travers les feuilles vert foncé des arbres. Le vent se déchaînait avec une force terrible, comme si on l’eût tenu enchaîné jusque-là, et brusquement délivré, il secouait avec acharnement la couronne des arbres du parc.
De tous côtés on entendait les pleurs de la nature épouvantée.
Dans le ciel, à la place des étoiles, brûlait un immense incendie.

Nuit d’orage –
ciel empli d’éclairs
et grondements sourds

Un terrible combat se livrait entre le ciel et la terre. L’effroi s’était infiltré dans mon coeur, mais je ne pouvais me détacher de la vitre de mon balcon d’où je suivais, hypnotisée, le déchaînement aveugle des forces de la nature.
Les hurlements, les lamentations et les gémissements sourds des arbres étaient étouffés par les grondements retentissants des tonnerres.

Tout à coup un bruit effroyable me fit porter les mains aux oreilles. Ce n’était pas le grondement du tonnerre. Je crus qu’un pan de la maison s’était écroulé, qu’un poids très lourd s’était abattu dessus de toute sa force.
Puis, j’entendis un long gémissement perdu dans la nuit. Les lumières du boulevard s’éteignirent et tout plongea dans une obscurité complète.

Pluie nocturne –
gouttes frappant en cadence
les vitres

Sur le tard, les éclairs devinrent de plus en plus rares, les tonnerres s’éloignèrent et les nuages secouèrent leurs flancs remplis d’eau, se perdant dans la nuit. Finalement, je décidai d’aller au lit. Je sombrai rapidement dans le sommeil qui me transporta jusque dans le monde des rêves.

Le jour suivant, un soleil magnifique brillait dans le ciel pur, d’un bleu intense. De la fenêtre du balcon, un spectacle désolant se présenta devant mes yeux: branches cassées et feuilles arrachées jonchaient toute la rue.
Je descendis vite l’escalier pour aller dans la cour, poussée par un mauvais pressentiment et je restai pétrifiée. Le beau pommier de notre jardin ne dressait plus sa couronne majestueuse vers le soleil. Il s’était écroulé, aplatissant les rangées de tomates sous son poids. Il ne tenait plus au sol que par une racine. Je me rappelai soudain le bruit infernal de la veille, ce profond gémissement…

Jour ensoleillé –
gazouillis d’oiseaux
et papillons en vol

*

Paru dans la revue Ploc ! numéro 10, décembre 2009


Numéro réalisé par Sam Yada Cannarozzi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s