Uşa de întuneric

(Coşmar)

În fiecare noapte
mă visez alergând
printr-un labirint ciudat
cu camere lungi,
întortocheate.

Îţi aud zgomotul paşilor sonori
pierzându-se în depărtare.

Ecoul lor îmi răsună dureros
în timpane. 

Alerg pe urmele lor de vis,
trec prin uşi ţesute
de păianjeni hidoşi,
deşir pânze obscure
care mi se lipesc
de mâini,
de faţă…

Alerg înnebunită,
alerg mereu….
Deodată mă izbesc de o uşă
care se-nchide cu zgomot surd
chiar în faţa mea.

Frica mi se strecoară în suflet,
teama de necunoscut
îmi îngheaţă brusc inima.

Mă lipesc de ea tremurând,
îţi aud respiraţia,
îţi simt privirile de-ntuneric
scrutându-mă
până în adâncurile fiinţei,

îţi aud chemarea
ca o rugă a tăcerii…

şi eu nu pot,
nu am tăria
să-mping uşa de tenebre.

Mâinile îmi cad neputincioase,
mă las în genunchi
şi mă rog ţie
să o deschizi….

Dar tu stai nemişcat,
dincolo de zidul absurd,
aşteptând ca lumina
să-nghită coşmarul nopţii
în care ne zbatem
despărţiţi
doar de o tainică uşă….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s