Mihaela Băbuşanu Amalanci : Stejarul cu flori de cireş

stejarul cu flori de cires

Mihaela Băbuşanu Amalanci :
Stejarul cu flori de cireş / The Cherry Blossom Oak Tree
Editura Derzis Eruditio, Bacău, 2014

Citind titlul volumului de haiku  al Mihaelei Băbuşanu Amalanci am rămas foarte surprinsă.  Mi-am spus : autoarea vrea  probabil să  asocieze  perenitatea falnicului stejar cu gingăşia efemeră a florilor de cireş. Cred că nu m-am înşelat prea mult. Când am privit coperta volumului am înţeles : acel bonsai miniatural e un stejar cu flori de cireş, ceea ce este specific japonezilor.

Marele om şi actor Charlie Chaplin scria : « Gândim prea mult și simțim prea puțin. Sufletul omenesc își găsește plăcere în liniștea naturii care se descoperă numai celor care o caută. » Cred că autoarea acestui volum de haiku se numără printre aceşti aleşi.

Când deschizi cartea, te învăluie  liniştea plăcută  a unei zile senine, în care doar buburuzele  ies la soare “pe aleea cu platani”. Înclinaţia poetei pentru lumea măruntă a vieţuitoarelor, o întâlnim aproape la tot pasul : greierii care încântă nopţile de vară cu ţârâitul lor neîntrerupt, fluturii de pe iasomie, albinele  din salcâmi sau ţânţarii  cu serenadele lor nocturne, totul se roteşte  în acest univers miniatural.

O privire generală asupra volumului ne duce în lumea patriarhală a satului moldovenesc, unde autoarea şi-a petrecut o mare parte a copilăriei. Nopţile de pe prispa lutuită, grădina bunicilor cu umbra  plăcută a nucului în zilele toride de vară, mersul desculţ prin iarba plină de rouă,  zburdatul copiilor  alături de miei pe islaz, vacanţele mari petrecute la ţară, cărarea cosită care păstrează încă parfumul proaspăt al primei iubiri, cireşul înflorit care ascunde printre crengi un cuib cu ouă, toate acestea ne amintesc de versurile lui Blaga din « Sufletul satului ».

Copilo, pune-ţi  mâinile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.

…………………………………………

Aici se vindecă setea de mântuire…
Uite e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
Ca un miros sfios de iarbă tăiată,
Ca o cădere de fum din streşini de paie,
Ca un joc de iezi pe morminte înalte. »

(Lucian Blaga – Sufletul satului)

Peste toată această atmosferă patriarhală pluteşte adesea un sentiment de tristeţe, acel wabi-sabi al singurătăţii provocat de plecarea unor fiinţe dragi : bunica, mama.

De dimineaţă –
doar rufele pe sârmă
mama nicăieri

Dimineaţă de vară –
la ciuperci, după ploaie
doar eu şi tata

Singur în ceaţă –
aşteptându-şi nepoţii
bătrânul văduv

Sentimentul singurătăţii este dublat aici în parte de cel al speranţei.Natura participă de multe ori empatic la singurătatea bunicului :

Râu singuratic –
doar pasul bunicului
şi o salcie

Salcia singuratică şi tristă chiar prin numele ei, pare să plângă deasupra râului, singuratic la rândul lui, plecarea bunicii care e doar discret sugerată. Deşi autoarea abordează toate anotimpurile, acestea nu se înşiruie în ordinea lor firească. Ea trece de la un anotimp la altul, urmărind parcă o joacă. E un fel de puzzle pe care ni-l prezintă, cerându-ne nouă să adunăm piesele împrăştiate şi să le punem în ordinea lor firească.

Primăvara apare odată cu ghioceii, florile de cireş, cele de liliac, fulgii de păpădie purtaţi de vânt, ciocârliile, buburuzele, albinele şi alte mici vieţuitoare.

De dimineaţă –
sorbind roua florilor
o buburuză

  Vara e redată prin soarele arzător,seceta care usucă totul, căldurile înăbuşitoare care sleiesc sălciile sau Regina Nopţii.

Secetă, călduri –
sleită de miresme
Regina Nopţii

Pe malul apei
răpuse de călduri
sălcii pletoase

Amândouă poemele sunt de o mare frumuseţe şi eleganţă. În primul poem, căldura şi seceta  amplifică parfumul tulburător al Reginei Nopţii. Ramurile sălciilor pletoase  din al doilea poem, par să se aplece spre răcoarea apei, copleşite de canicula verii.  Parcă ar dori să protejeze cu ramurile lor răcoarea apei.

Toamna apare foarte des în poemele volumului, sugerată de vânturi, ploaia de plumb (amintindu-ne de Bacovia), ceaţă, ramurile golaşe ale pomilor, grădina pustie dar şi de odaia mamei cu miros de mere şi gutui.

Ploaie de toamnă
peste livada cu meri –
la cules nimeni

Toamna în amurg –
grădina de la ţară
iarăşi pustie

Odaia mamei –
pe dulap, parfumate
mere şi gutui

Odaia mamei e un loc privilegiat care păstreză ca-ntr-un sanctuar aromele toamnei. Toate astea ne duc cu gândul la corespondenţele baudelairiene în care : Parfumurile, culorile şi sunetele creează o delicată sinestezie.

În sfârşit, iarna apare cu  troienele care acoperă vechea pârtie,  croncănitul ciorilor, rafalele reci de vânt, luna de gheaţă, lacul îngheţat, etc.

De mână prin parc –
singurul nostru martor
luna de gheaţă

Lacul îngheţat –
azi părăsit de pescari
dar plin de sănii

Alte teme care apar frecvent sunt: tristeţea provocată de plecarea iubitului, singurătatea, ploaia, vântul, copilăria, fereastra care se deschide brusc revelând  un peisaj inedit

Deschid fereastra –
doar parfum de liliac
şi buburuze

Deschid fereastra –
peste noapte-a-nflorit
o iasomie.

În final, aş dori să mă opresc asupra unui  poem tulburător de frumos care ne deschide perspectiva a numeroase simboluri :

Ziua-nvierii –
în livada cu vişini
cântă iar cucul

Cucul anunţă aici renaşterea naturii la viaţă, odată cu cea a Mântuitorului. Un haiku cu o mare încărcătura emoţională care ne îndeamnă la o profundă meditaţie asupra sensurilor majore ale vieţii, ale morţii dar şi  ale speranţei de a renaşte printr-o operă de artă, o creaţie literară.  Livada cu vişini, aluzie la celebra piesă a lui Cehov, cuprinde toate aceste sensuri. Ce lăsăm după noi ? Un pom sau o livadă, uncopil sau mai mulţi, o casă sau o creaţie artistică ?

« Stejarul cu flori de cireş » ne pune multe întrebări la care fiecare dintre noi va căuta răspunsurile în sufletul său. Ceea ce caracterizează poemele din « Stejarul cu flori de cireş » este aspectul pictural al majorităţii poemelor. Din câteva trăsături de condei, autoarea creează un mic tablou de natură :

De mână în parc –
singurul nostru martor
luna de gheaţă

Trăsăturile majore ale poemelor din acest volum sunt puritatea, inocenţa, candoarea, căci autoarea şi-a păstrat inalterat sufletul de copil.« Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi »  spunea marele Brâncuşi. »

Prefaţa volumului, realizată de doamna Laura Văceanu, preşedinta Societăţi Române de Haiku din Constanţa este la obiect, sintetică, punctând aspectele importante ale poemelor. Prima copertă ilustrează titlul volumului, cealaltă o infăţişează pe autoare, îmbrăcată în chimono care ne duce cu gândul  la un ritual al ceaiului.

stejarul

O figură meditativă, doi ochi albaştri verzui puţin melancolici. La ce se gândeşte ea oare ?

Virginia Popescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s