Frumoasa Muză adormită ….. Episodul 2


(Simon Vouet, Uranie et Calliope – 1634)

*

Dar să ne întoarcem la Frumoasa noastră Muză,
Pe care somnul raţiunii o făcuse cam crudă şi ursuză.
Muza, care dormise şi visase prea mult era nerăbdătoare
Să se trezească şi să-i arate Prinţului Poeţilor
Virtuţile-i ascunse, dornice să iasă la lumină şi la soare….
Dar ce se petrecea în vremea asta la marginea acelei păduri,
Imense, tenebroase şi stufoase, unde mărăcini, bălării şi spini
Se amestecau de-a valma, formând un zid de netrecut ?
Un călăreţ se-oprise la margine, obosit şi întristat.
El depăşise mai mult de jumătate drumul vieţii sale
Şi se gândea cu spaimă că n-avea timp destul,
Să treacă de pădure şi să ajungă-n zbor
La scumpa-i Dulcinee, adormită-n Palatul Viselor.
Neliniştit şi mai ales grăbit s-ajungă la capătul drumului,
Eroul nostru privea cu un aer nefericit această pădure virgină, sălbatică şi stufoasă.
Coborî cu greu de pe gloaba lui şi o lăsă în voie să pască ceva iarbă şi puteri să prindă.

Apoi cu lancea-i lungă se apucă să verifice profunzimea codrului.
Până să ajungă în faţa acestei păduri blestemate,
Cavalerul nostru câştigase victorii strălucite şi chiar nenumărate.
Morile de vânt zburau în toate părţile, cu-nfricoşare,
Numai când îi zăreau lancea, sclipind în depărtare.
Dar pădurea asta era cu totul altceva: aici făină, nu se măcina.
După ce verifică adâncimea pădurii întunecoase,
Pline de primejdii necunoscute şi mult  periculoase
Cavalerul nostru căzu pe gânduri.
Când, ridicându-şi ochii, văzu cu spaimă al zilei astru, măreţ, strălucitor,
Cum cobora şi dispărea în zare, după un deluşor.
Atunci, o frică teribilă puse stăpânire pe inima curajosului cavaler,
Căci se temea de monştri şi de noapte.
Avea un fler al lui căci îi simţea chiar de departe.
Ştia prea bine ce menajerie se ascunde în subconştientul lui.
Ştia la fel de bine că putea să ţină monştrii-n frâu
Doar stând de veghe zi şi noapte.
Dar poţi să birui toropeala, când te cuprinde oboseală
Şi somnul raţiunea ţi-o cuprinde ?
Deodată tresări speriat.
O panteră agilă se apropia de el cu paşi uşori.
Pe când deschidea ochii mari să-i vadă mai bine colţii lucitori,
Atenţia i se-ndreptă spre o leoaică fioroasă,
Cu blană roşcată şi-atât de-nfometată,
Încât se repezi deodată cu sălbăticie,
Şi-l zgârie, muşcându-l năpraznic drept de faţă.
Atacul leoaicei fu atât de brusc şi de neprevăzut,
Încât bietul hidalgo nici timp să sară-n lături n-a avut
Şi nici măcar să-şi apere figura.
Ştergându-şi faţa cu mânie, ducându-se de-a dura,
Eroul nostru scoase o oglinjoară de buzunar,
Privindu-şi faţa desfigurată de crunta muşcătură
Şi încercând să şi-o repare în zadar.
“Uite, toţi au acum dreptate să-mi spună Cavalerul Tristei figuri.
Cum să mă mai prezint aşa în faţa dulcei muze
Pe care trebuie s-o trezesc, căci doarme cam demult
Şi teamă mi-este să nu adoarmă pe vecie.
De s-o trezi şi mi-o vedea figura asta dezolată şi desfigurată,
Ce-o să creadă despre mine?
Putea-voi eu să-i spun că m-a muşcat leoaica?
Trebuie să mă duc degrabă, o operaţie estetică să-mi fac
Şi-o altă faţă, mai surâzătoare.”
Zicând acestea, cavalerul sări pe gloaba lui,
Punându-şi a lui lance pe umăr şi o porni haihui….
În vremea asta, fusul care-nţepase Muza se învârtea mereu
Şi s-o-nvârti de-acuma încă multă vreme în mâinile dibace ale Parcei,
Torcând şi răsucind firul lung al acestei poveşti.

*

Versiune franceză :

La Belle Muse endormie – deuxième épisode

Reclame

2 gânduri despre „Frumoasa Muză adormită ….. Episodul 2

  1. Multumesc pentru trecere si comentariu.
    Acest episod face parte dintr-o parodie alegorica pe care am scris-o initial in limba franceza.
    Apoi m-am gandit sa-i dau si o forma romaneasca.
    Ma bucur ca ti-a placut.

    Cu prietenie,

    Virginia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s