Arhivă | 15/11/2013

Mărin Sorescu n-a existat (2)

Epopee eroi-comică
(Încercare de reconstituire a personalităţii poetului, plecând de la opera sa)

Variantă 2

Marin Sorescu

Mărin Sorescu n-a existat.
A existat doar Shakespeare,
care în cea de-a Douăsprezecea noapte,
iscând din senin o Furtună,
după o adevărată Comedie a erorilor,
a făcut una boacănă: l-a conceput pe Mărin Sorescu.
Acesta a început pe dată să tune şi să fulgere împotriva poeziei tradiţionale,
introducându-şi nasul, mustaţa şi cei Trei dinţi din faţă peste tot,
şi răsturnând o serie de valori tradiţionale ca:
Don Juan, Don Quijote, Corbul, etc.
Ba mai mult, după ce a primit cadou o lupă de pe planeta Marte,
şi-a băgat nasul chiar în pictură.
Astfel, i-a pus Giocondei un copil din flori în braţe,
susţinând că aşa e mai originală.
Apoi a trimis-o o noapte să stea de vorbă cu Domnul Teste,
care a supus-o testului râsu-plânsului,
făcând-o să plângă, apoi să râdă în hohote.
Mona Lisa şi-a pierdut zâmbetul ei misterios şi gloria care durau de câteva secole.
Înfuriat, Leonardo l-a dat pe mâna amicului său,
Pablo Picatul din Soare care i-a pictat lui Mărin un cap din cuburi,
făcându-l să-şi ducă mâna stângă la tâmpla cubică
şi să strige cât îl ţinea gura asimetrică:
“Unde-mi sunt bilele şi cercurile?
Pe toate mi le-au luat vânturile, valurile?
Prin cap nu-mi umblă decât cuburi, pătrate,
dreptunghiuri, triunghiuri şi alte figuri geometrice
dar nici un cerc şi nici o bilă.
Ochii mei nu mai au viziunea falnicei mele mustăţi.
Sinistru, orologiul lui Marco Polo sună,
iar eu mă duc gândind la lună.
E un coşmar, e o minciună,
aştept şi eu o vorbă bună !
Vai, corbul, corbul blestemat,
oare nu m-o fi deocheat
cu croncănitul lui lugubru,
ce mi-a sunat atât de sumbru?
Tu cobe, piază-rea sau duh,
zburat-ai într-un alt văzduh?
Au nu putea-vei tu să-mi spui,
vorba ce nu i-ai spus-o lui?”
Da-n capul cubic desenat,
Aceste vorbe au sunat:
“Nu aştepta minuni, poete, somn uşor,
Nu-nvie corbii nevermore! »