Revue Haiku Canada Volume 4, Number 2

Une sélection de haïkus francophones, réunis par Micheline Beaudry, est présentée à chaque numéro.

Midi en plein champ –
un cheval au loin
broutant son ombre

Virginia Popescu, Roumanie

Un choix toujours difficile à expliquer.
J’ai retenu ce haiku pour le côté inattendu d’une scène apparemment banale.
Une description trop simple pourrait conclure rapidement un lecteur peu attentif.
Mais prenons notre temps. ‘Midi en plein champ’. L’ambiance est évoquée. Nous devons nous appuyer sur celle-ci pour créer dans notre imaginaire le décor : nous avons chaud. Il est midi. Le soleil est au zénith. Les ombres rares. De toutes façons, comment voulez-vous trouver de l’ombre en plein champ ?Là-bas, au loin, nous apercevons un cheval. Dans les prés. En plein midi. Sans un arbre alentour. Il broute. Il broute son ombre; A midi…il broute son ombre à midi. Ce n’est pas possible ! Il n’y a pas d’ombre à midi, c’est bien connu. Alors ?
Alors le lecteur doit comprendre que la poétesse cherche simplement à l’interpeller. Charge à lui d’interpréter. Est-ce que le cheval broute son ombre parce qu’en raison de l’heure de la journée, l’ombre est vraiment petite ? Est-ce que le cheval a si peu à manger ? Est-ce que…

Micheline Beaudry.

Versiune româneasca :

Revista de haiku din Canada Volumul 4, Nr 2.

O selecţie de haiku-uri francofone, reunite de Micheline Beaudry este prezentată la fiecare număr.

Amiază pe câmp -
în depărtare un cal
păscându-şi umbra

Virginia Popescu, Roumanie

O alegere mereu greu de explicat. L-am reţinut pentru latura neaşteptată a unei scene aparent banale.
O descriere foarte simplă ar putea să ducă la concluzia unui cititor puţin atent.
Dar, să nu ne grăbim.
„Amiază pe câmp”.
Ambianţa este evocată. Trebuie să ne sprijinim pe aceasta pentru a crea în imaginaţia noastră decorul: ne este cald. E prânzul. Soarele este la zenit. Umbrele rare. Cum aţi vrea să găsiţi umbre pe câmp?
În depărtare zărim un cal, pe pajişte.
În plină amiază .Niciun copac în jur. La prânz… îşi paşte umbra . Nu e posibil!
Nu există umbră la prânz. Şi-atunci?
Cititorul trebuie să înţeleagă că poeta încearcă doar să-l interpeleze.
Rămâne ca el să interpreteze.
Calul îşi paşte umbra pentru că la ora prânzului, umbra e într-adevăr mică?
Oare calul are aşa de puţin să mănânce?
Oare…?

Micheline Beaudry

Je crois aux miracles…

Chère amie, j’ai toujours renvoyé à plus tard le fait de dérouler le fil de mes souvenirs, mais voilà que finalement je me suis décidée à les placer en pleine lumière, loin des profondeurs de l’âme et du temps.
Aujourd’hui j’ai pris mon courage à deux mains, après de nombreuses hésitations, pour habiller ces mots de misérables vêtements, en essayant de leur rendre la fraîcheur et l’éclat d’antan.  Continue reading

Povestea unui plug – Histoire d’une charrue

POVESTEA UNUI PLUG

Geneza unui haiku



Tema concursului lunii aprilie, mi s-a părut extrem de dificilă. Plugul reprezintă o unealtă arhaică care se pierde în negura timpului. El a devenit obiect de muzeu dar, paradoxal, mai sunt ţărani care-l folosesc şi în prezent.
Cum să introduci acest cuvânt într-un text de numai 17 silabe, să reuşeşti obţinerea unui tablou veridic şi în acelaşi timp cuvântul să fie kigo de primăvară ?
Am început, fără prea mult entuziasm să concep primele poeme. Cum era firesc, la primele încercări am picat în capcana acelui «plug ruginit» care are 5 silabe şi formează deja un vers. Prima variantă a fost :

cântec de mierlă –
bunicul lustruieşte
plugul ruginit  Continue reading

Dumneata

Marin Sorescu

Dumneata

,, Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,
Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,
Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,
Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,
Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,
Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe,
Aşa ca putregaiul.

,,Bună seara.” Ăla nu-i răspunde. ,,N-o fi auzit”, se gândeşte
Grigore, ,,Bună seara”, zice iar.

Continue reading

Le Palais de Cristal (4)

Cristal palais

Après une discussion banale en apparence, après ce geste de mon collègue qui m’avait beaucoup affectée, voilà qu’une personne proche, un homme que je voyais chaque jour, m’avait avoué son amour.
Un amour immense, débordant, dont je devinais la puissance jusque-là cachée ! Je ne savais pas ce qui m’avait bouleversée le plus: les vers ou sa voix vibrante d’émotion, ou bien les deux ensemble.
J’avais été émue jusqu’aux larmes par la passion renfermée en lui et délivrée tout à coup des chaînes qui l’avaient retenue prisonnière. Comment ne m’étais-je pas rendu compte ? En un éclair je revis ses visites, ses gestes, ses paroles, et surtout notre dernière discussion sur Edith Piaf. Je venais de lire un livre qui insistait sur la vie de débauche qu’elle avait menée. J’avais pris sa défense, disant que la vie d’un artiste compte moins que ce qu’il laisse après lui. “Au lieu de vivre une longue vie, dépourvue de passion et d’amour, il est préférable de vivre pleinement sa vie.” J’aimais beaucoup cette chanteuse pour l’ardeur qu’elle mettait dans ses chansons et pour sa voix unique.  Continue reading

Invitation en Hollande

« Mon enfant, ma soeur,
songe à la douceur
d’aller là-bas vivre ensemble…..

Là, tout n’est qu’ordre et beauté,
luxe, calme et volupté. »

Charles BaudelaireInvitation au voyage.

***

Je marchais silencieusement à côté de lui, le regardant de temps en temps. Il portait ses modestes habits de tous les jours, il était coiffé de son chapeau de paille. Un petit baluchon, rond et noir pendait au bout d’un bâton appuyé sur son épaule droite. Il m’avait invité à l’accompagner en Hollande et j’avais accepté de bon coeur. La route lisse et calme s’étendait devant nous, se perdant à l’horizon. Soudain, je le vis s’arrêter.
Il me montra à sa gauche un petit sentier qui se formait à partir de la route principale et qui, en descendant, conduisait vers le couchant. Un magnifique soleil, tout auréolé de clarté envoyait ses derniers rayons avant de s’estomper.
Alors j’entendis sa voix sonore qui me dit:
“Je dois m’engager sur ce chemin, mais toi, tu iras en Hollande!”
Je ne lui dis rien et il se mit à descendre lentement, le long du sentier qui se perdait au loin. Je le vis s’évanouir doucement, enveloppé par les derniers rayons de l’astre…….
Je me remis en marche, suivant toute seule ma route vers la Hollande.

Continue reading

Apă de lumină

Şi am văzut lumină, şi am venit să-ţi cer.
Mi-ai dat să beau, Iubite, din apa cristalină,
Mi-ai dăruit căldură şi viaţă tu mi-ai dat.
Mi-ai dat să beau, Iubite, din apa ne-ncepută,
Când s-a născut lumina ce-a izvorât năvalnic,
Cu strigăt şi cu dor.
Mi-ai dăruit lumină, avânturi şi iubire,
Şi m-ai plimbat de mână-n a raiului grădină.
Mi-ai dat să beau cu sete din sufletu-ţi minuni,
Şi-apoi mi-ai pus pe creştet cereştile-ţi cununi.
Mi-ai dat să-ţi beau din palme a apelor izvor,
Şi am sorbit sărutul aprins din cupa lor.
Mi-ai dat să beau din stele a cerului minuni,
Şi-acum cu raze fruntea, tu veşnic mi-o-ncununi.
Mi-ai dat să gust din vinul din care a băut,
La Cina cea de Taină, cel fără de-nceput.
Şi am băut din cupa cu mistice văpăi,
Cereasca ta licoare.
Şi am sorbit cu sete, cu foc nestins, cu dor,
Ceea ce-n veci nu moare: iubirea arzătoare.
Şi-n lacuri de azur, eu am băut luceferi,
Răsfrânţi în jocul pur al undelor divine.
Din apa cu lumine, eu am băut cu dor.
Mi-ai împlinit dorinţa şi visul meu de zbor.
Mi-ai dat în dar şi-un cântec,
Şi-n nopţile târzii, m-ai învăţat să-l murmur
Pe struna inimii.
Mi-ai pus pe cap cununa de stele şi minuni,
Şi am urcat în slavă pe trepte de lumini.
M-ai ridicat spre glorii în cântec şi în cor,
Spre un etern de pace şi-un vis înălţător.
“Etern să-ţi fie cântul, şi harul şi cuvântul”,
Mi-ai spus.
“Să-ţi porţi prin lume dorul, să suferi, să suspini,
Şi să-i înalţi pe oameni, să fie toţi mai buni!”
Mi-ai dat în dar, Iubite, o cupă cu lumină,
Şi apa tinereţii şi cântul ce suspină.
Mi-ai pus în braţe harfa, mi-ai spus pe ea să-ţi cânt,
Luminile, iubirea şi viaţa pe pământ.
Mi-ai pus pe buze slove de foc şi de alint,
Mi-ai dat în dar Iubirea şi-un dulce legământ.
S-o cânt în veci pe strune şi să-i fac fericiţi,
Pe toţi acei ce-n slavă cu dragoste vibrează,
Cu dor nestins în vis, pe toţi cei ce aspiră,
Să urce-n Paradis.

Ca să fii rege – Benone Burtescu

Ca să fii rege

Ca sa fii rege peste animale, nu-i cine stie cat.
Trebuie doar sa fii mai puternic decat ele. Si-atat.
Ca sa fii rege peste pasari este putin mai greu. Dar frumos.
Trebuie sa zbori mereu mai inalt decat ele si niciodata mai jos.
Ca sa fii rege peste flori trebuie sa suporti la hotare maracinii si spinii
si mai ales, trebuie sa inmiresmezi catre lume mai mult decat crinii.
Ca sa fii rege peste instelare trebuie sa te asezi printre luceferi – calator spre Orion si, reprivindu-te de jos, sa fii mai luminos decat oricare. Si fara tron.
Ca sa fii rege peste ape si vant trebuie sa inveti osanale ca ingerii si
sa le aduci pe pamint alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plangerii.
Ca sa fii rege peste oameni este mai decat toate altceva.
Trebuie sa traiesti si sa mori pentru ei, invatindu-i ce inseamna a iubi,
a ierta…
Dar, cel mai minunat, este sa poti fi rege peste tine insuti,
atunci cand alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plansul tau.
Si sa incheiem intelept si frumos. Si, mai ales, cum se cuvine.
Incoronarea ta o face Hristos cind mergi pe drumul dinspre rau spre bine.
In clipa aceea, Vesnicia te cumpaneste.
Daca vrei sa fii rege, alege binele!
Hei! Grabeste!

Continue reading