La lune dans les cheveux

88 textes de 88 auteurs contemporains et classiques
Couverture et illustrations de Marc Hanniet
Editions Liroli, juin 2010.

88 femmes de pays et époques différentes vous offrent leur vision du corps de la femme en haïkus. Court poème né de l’observation, le haïku intrigue et touche le lecteur, lui ouvrant un large champ d’interprétations et de réflexions.

*

Dimanche 20 juin a eu lieu à Paris la rencontre des auteurs qui ont pris part à la réalisation de l’anthologie La lune dans les cheveux. J’ai eu l’honneur et le plaisir de participer avec un haïku  dans cette anthologie et de pouvoir donner cours à  l’invitation d’Isabel Asunsolo et de l’équipe des Éditions L’iroli  pour assister à l’inauguration à Paris.

Quand je suis arrivée, l’équipe était déjà sur place attendant les invités, plutôt les invitées, car les 88 textes de l’anthologie appartiennent à des femmes. J’ai immédiatement reconnu Isabel qui m’a reçue avec enthousiasme.

Peu à peu, d’autres invitées ont fait leur apparition et c’est ainsi que j’ai eu l’occasion de faire connaissance avec des personnes que je ne connaissais que de nom, et avec lesquelles j’avais collaboré sur haikudevent. L’atmosphère s’est animée grâce aussi au cocktail offert pour fêter la parution officielle du livre. J’ai pris un exemplaire et je l’ai regardé.
La lune dans les cheveux est le quatrième livre collectif de haïkus des Éditions L’iroli. Cette anthologie illustrée paraît sous les auspices de la pleine lune de juin, inaugurée lors du 28ème Marché de la Poésie, très officiellement le dimanche 20 juin 2010 à midi.

Le livre est bilingue français-espagnol, tous les haïkus ont été traduits en espagnol par l’éditrice, Isabel Asúnsolo. Continue reading

VARA ÎN POEME ÎNTR-UN VERS / L’ETE DANS DES POEMES EN UN VERS (1)

Talazuri aurii / Vagues dorées

A mărilor talazuri, în unduiri de grâu.

Les vagues des mers, dans l’ondoiement du blé.

champ de blé

Promisiuni / Promesses

În unduiri de grâu, miros de pâine caldă.

Dans l’ondoiement du blé, odeur du pain chaud .

 *  Continue reading

Craii de Curtea Veche (2)

Mateiu Caragiale


Craii de Curtea Veche (2)

Paşadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârşite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiţi ca faime ale ţării; la foarte puţini însă dintr-înşii am văzut laolaltă şi aşa minunat cumpănite atâtea înalte însuşiri ca la acest nedreptăţit ce, de voie, din viaţă, se hărăzise singur uitării. Şi nu ştiu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea oarbe duşmănii.

Auzisem că aceasta şi-o datora în parte înfăţişării. Ce frumos cap avea totuşi! Într-însul aţipea ceva neliniştitor, atâta patimă înfrânată, atâta trufie aprigă şi haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feţei sale veştede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat şi surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă.

Viaţa lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieşit din oameni cu vază şi stare, fusese oropsit de la naştere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învăţătură. Întors în ţară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărţuit, prigonit şi trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi şi noapte a jerfitei sale tinereţi, cum se învoiseră cu toţii să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâţia ani de restrişte şi cari ar fi doborât un uriaş, această făptură de fier ieşise călită de două ori. Paşadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine şi sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea ţelului, el înfrânsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. Ca dânsul nimeni nu ştiuse să aştepte şi să rabde, neclintit el pândise norocul la răspântie, îl înşfăcase şi-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă şi zbucium. Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise şi-şi făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuşi, toate mendrele. Calea măririlor i se deschidea largă, netedă, acum însă, că putea năzui la orice, nu mai voi el nimic şi se retrase. Presupuneam că la temelia acestei hotărâri ciudate a fost întrucâtva şi teama de sine însuşi, fiindcă, sub învelişul de gheaţă din afară, Paşadia ascundea o fire pătimaşă, întortocheată, tenebroasă care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea în scăpărări de cinism. Cu veninul ce se îngrămădise în inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios. Şi nici o încredere la el în virtute, în cinste, în bine, nici o milă sau îngăduială pentru slăbiciunile omeneşti de cari arăta a fi cu totul străin. Continue reading

Invitation en Hollande

« Mon enfant, ma soeur,
songe à la douceur
d’aller là-bas vivre ensemble…..

Là, tout n’est qu’ordre et beauté,
luxe, calme et volupté. »

Charles BaudelaireInvitation au voyage.

***

Je marchais silencieusement à côté de lui, le regardant de temps en temps. Il portait ses modestes habits de tous les jours, il était coiffé de son chapeau de paille. Un petit baluchon, rond et noir pendait au bout d’un bâton appuyé sur son épaule droite. Il m’avait invité à l’accompagner en Hollande et j’avais accepté de bon coeur. La route lisse et calme s’étendait devant nous, se perdant à l’horizon. Soudain, je le vis s’arrêter.
Il me montra à sa gauche un petit sentier qui se formait à partir de la route principale et qui, en descendant, conduisait vers le couchant. Un magnifique soleil, tout auréolé de clarté envoyait ses derniers rayons avant de s’estomper.
Alors j’entendis sa voix sonore qui me dit:
“Je dois m’engager sur ce chemin, mais toi, tu iras en Hollande!”
Je ne lui dis rien et il se mit à descendre lentement, le long du sentier qui se perdait au loin. Je le vis s’évanouir doucement, enveloppé par les derniers rayons de l’astre…….
Je me remis en marche, suivant toute seule ma route vers la Hollande.

Continue reading

Suflet de anotimp – Souffle d’une saison – Spirit of the season

Aux Editions  Harmonies Culturelles, Adjud, vient de paraître le volume de tercets  trilingue  Suflet de anotimp -Souffle d’une saison – Spirit of the season.  Les deux auteurs, Gheorghe Stroia et George Nicolae Podisor sont présentés en miroir, ainsi que l’on peut remarquer sur les deux couvertures.

Continue reading

Zburătorul

IMG_8515

Seară de vară.
Odaliscă languroasă,
Marea se-ntinde pe plajă,
Cu braţele împodobite de alge.
Culcată pe nisipul cald, cu ochii la cer,
Îl aştept.
Pâlcuri, pâlcuri,
Pescăruşii se rotesc în cercuri largi deasupra mării.
Se năpustesc apoi lacomi, cu ţipete stridente,
Să cureţe resturile de mâncare,
De pe plaja goală, pustie.
Dar eu îl aştept doar pe El, zburătorul meu temerar.
Vine mereu mai târziu, solitar,
Din lumea de dincolo de zare.
Deodată,
Un fulger scurt brăzdează cerul.
Săgeată de-argint,
Face un looping,
Pluteşte uşor,
Plonjează în mare,
Iarăşi apare,
Ţâşneşte-n văzduhul pur,
Soarbe cu ciocul
Imensul azur.
E pescăruşul Jonathan,
Zburătorul temerar.
El trece prin lumi paralele,
Cunoaşte marea taină a zborului
De la viaţă la moarte prin vis,
Taina zborului invers,
Zbor în neant, peste-adâncuri de-abis.